Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?

Partea a II-a

Dezbaterea lansată săptămâna trecută de Alexandru Culiuc continuă. După o săptămână de comentarii, sugestii, propuneri, critici, ezitări s-au conturat câteva impresii ce ţin de definitivarea unei comunităţi virtuale de politici publice. Poate la acest moment este unul dintre cele mai reuşite aspecte privind dezvoltarea unor comportamente de cooperare şi schimb de impresii, consideraţii, critici etc. Sunt de părere că valorificarea unui asemenea fenomen va facilita dezvoltarea durabila a Republicii Moldova.
În postarea de azi continui reflexia incoerenta asupra dilemei de cooperare cu viitorul guvern. Unele din ideile "aruncate" vor prilejui postări ulterioare. Altele constituie repere pentru o acţiune individuală.

Abordarea de jos în sus: soluţia viabilă pentru Republica Moldova
Faţă de cele enunţate în postarea anterioară consider ca Republica Moldova mai are o problemă pregnantă – lipsesc cu desăvârşire elitele locale – cele subsidiare organizării administrative şi sociale. Aici am in vedere întreg spectrul elitist (economic, cultural, politic, cognitiv, vizionar ş.a.) Ori, aici nu ai nevoie de persoane cu doctorate şi şcoli de gândire, ci de comunicare, acţiune şi cooperare locală. Dacă procesul nu va porni de jos în sus, atunci vor apărea şi dezvolta alte crize de ordin social, politic şi economic: demotivare, anxiozitate, individualizare exacerbată, neîncrederea în celălalt, lipsă de viziuni şi dispariţia valorilor tradiţional-comunitare. Complementar, mai consider că politicile de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova trebuie să se desfăşoare pe principiul de la mic la mare şi nu invers. (De exemplu Tarlev a dat ideea sporirii natalităţii prin zicala „un copil pentru mamă, al doilea pentru tată şi al treilea pentru patrie” – ori în subsidiarul problemei nu patria este motivul natalităţii, ci stabilitatea şi securitatea economică şi socială a celui care decide să procreeze un copil. Apropo, unde-s concediile paternale? Să vedem cum se vor descurca cele 6 femei din viitorul guvern, unele dintre ele fiind tehnocrate, cu o asemenea provocare specifică reconcilierii vieţii private cu activitatea profesională).
Pornind de aici, am o mulţime de întrebări retorice. Una dintre care se referă la aspectul cine trebuie să construiască grădiniţe, şcoli, centre extracurriculare, centre de informare şi consiliere profesională etc.? Dacă este vorba despre stat, atunci refuz cu desăvârşire să plătesc impozitul global. Dacă comunitatea, atunci o voi face cu mare drag şi chiar voi cotiza cu donaţii directe. Altfel, vânzarea de gogoşi electorale cu tot felul de promisiuni şi pachete de gen „anul tineretului”, sau „anul limbii ruse” sunt transformate într-o cacealma de politici publice perimate şi inutile spaţiului public autohton. Apropo, unde-s acţiunile de tineret? Au trecut deja trei luni de la începerea anului calendaristic, insă Guvernul şi agenţiile specializate tac mîlc. Desigur, unii cred în „gogoşi electorale” sperând că le va cădea şi lor un leu de pomană din alocările bugetului de stat, alţii s-au resemnat şi consideră „lasă că merge şi aşa”.
Aplicarea şi valorificarea abordării de jos în sus presupune o devoluţie sistemică şi arhitecturală profundă. Cu regret, Republica Moldova a cunoscut un asemenea proces în 1997 – 1998, în cazul UTA Gagauz - Yeri. Simplu spus, eşec din toate punctele de vedere!

Eşalonări programatorii pentru pseudo-integrarea europeană

De ce nu aş da acum recomandări sau sugestii de politici. Din câte am expus mai sus optica mea este total diferită de principiul „democraţiei eşalonate”. După mine democraţia nu o poţi eşaloma. Ori o ai, ori nu o ai. Ori este democraţie, ori este autoritarism. Oricum, este cert că vom avea un prim-ministru care va aplica prevederile noului program politic al PCRM. În postarea din săptămâna trecută, am subliniat faptul că nu poţi combina precepte neo-liberale cu cele socialiste. Desigur, ambele fiind specifice vestului european, au în vedere principiul alternanţei la guvernare şi epuizarea temelor fundamentale de dispută – ajungerea la o limită satisficientă de politici. In contextul vest european disputele se axează mai degrabă pe aspecte structurale şi nu pe cele de arhitectura instituţională. În cazul PCRM se doreşte o ardere a etapelor, chiar dacă acestea sunt eşalonate. Aceasta va favoriza crearea unei stări confuze de talmeş-balmeş, iar nimeni din actuala componentă politică şi guvernamentală nu va putea pune în aplicare un asemenea document – nici chiar autorul (iniţiatorul textului) în persoană. Aşa cum am spus, cred ca nici Voronin nu a înţeles cât de păguboasă poate deveni această schimbare de macaz politic. Totodată consider că PCRM a devenit foarte vulnerabil – mai ales în ceea ce priveşte racordarea cu preceptele socialismului vest-european. În această fază temporală a guvernării PCRM frazele, luate cu „copy-paste”, se aplică în realitate. Iar, aplicarea presupune existenţa unui context capitalist, aceleaşi concepte şi puţine devieri doctrinare, care ţin de substanţă/pertinenţă şi nu de subiectivitate. Însă, în cazul Republicii Moldova, va prima subiectivitatea şi nu substanţa. Fără schimbarea contextului de politici, va fi evidenţiat antagonismul între sistemele de referinţă, dar şi starea de imposibilitate de imitare a unor reglementări şi practici specifice spaţiului comunitar.
Cu toate acestea cred că este o şansă imensă pentru anumite grupuri, facţiuni şi partide politice de aşi fundamenta strategiile electorale - poate unică pentru actuala etapă a Republicii Moldova,

În sfârşit....
Guvernul are de finalizat un PUERM, de implementat o Strategie Naţională de Dezvoltare. Mai are de implementat încă o mulţime de documente strategice şi programatorii, unele dintre care sunt întârziate (eşalonate) considerabil. În acest context, consider că utilitatea mea va fi mai degrabă post-stabilire a cadrului nominal şi programator decât acum - când ei, cei care decid, sunt concentraţi în „buncărul” lor politic de a bate un cuie un program guvernamental antagonic apropierii de UE.

Dilema cooperării: a coopera sau nu cu un nou guvern care va aplica aceleaşi tactici specifice trecutului recent?

Partea I

În acest post urmez recomandarea lui Alexandru Culiuc să reflectez niţel asupra priorităţilor viitorului Guvern, prezidat de Zinaida Greceanîi. După o săptămână plină de activităţi didactice, o participare la o lansare a unui proiect transfrontalier dintre România şi Republica Moldova în domeniul educaţional, după o discuţie prielnică cu o persoană care a stat la baza formării şi afirmării mele în spaţiul public din Republica Moldova, încerc să-mi focalizez opţiunile de acţiune. Nu voi da sugestii de acţiuni guvernamentale, dar voi explica de ce nu fac acest lucru acum - când se formează noul guvern şi se stabileşte un plan de „bătaie” pentru un termen de aproximativ un an. La prima vedere consideraţiile par a fi incoerente – şi asta datorită faptului că m-am grăbit să răspund provocării lansate de Alexandru. În realitate, postul doreşte să sublinieze cât de profunde ar trebui să fie schimbările de macaz guvernamental. Nu este neapărat adresat consideraţiilor lui Alexandru, ci este vorba despre o reflexie individuală – un fel de exerciţiu de luciditate.

Tinerii tehnicieni şi experţi nedoriţi: între roluri difuze şi responsabilităţi comunitare
Pornesc de la întrebarea de ce aş face recomandări pentru viitorul cabinet, căci oricum nimeni nu le va lua în considerare şi că în faţa viitorilor tehnicieni (cu sau fără partid în spate) sunt propuneri sterile (dacă nu suntem în Guvern nu avem de ce să ne implicăm). Consideraţii de genul acesta sunt evidente mai ales la acei care sunt în externul apropiat sau mai îndepărtat. Totuşi, din punctul de vedere al relevanţei politicilor publice, sectoriale sau transversale, aceştia au un mare avantaj: sunt neutri şi pot gândi liber. De acţionat mai greu – distanţa-şi spune cuvântul. Însă, unii se mai implică în promovarea unei imagini pozitive (de ordin cognitiv, tehnic şi vizionar) – unele dintre aceste produse pătrund şi în spaţiul intern. Totuşi, bătălia cu sistemul intern, cel dintre Prut şi Nistru, se poartă pe cu totul alte fronturi. De exemplu, cei din extern sunt consideraţi a fi „nepatrioţi”, „rău voitori”, „unionişti”, „plătiţi de agenturile străine” „iresponsabili” „trădători” şi tot aşa mai departe. Personal am avut parte de câteva astfel de tratamente şi am înţeles că lumea internă este cu preocupările sale, iar orice venire din extern perturbează şi ameninţă stabilitatea preocupărilor protagoniştilor lumii interne. Logica este simplă: „a venit să-mi ia postul” – ori în capul meu sau a altuia mişună cu totul alte preocupări decât funcţiile administrative. Aceste consideraţii demotivează implicarea unor tineri experţi sau tehnicieni din extern. Dacă mergem pe firul cauzalităţii, atunci se poate costata că astfel şi tinerii tehnicieni şi experţi din interior rămân a fi blocaţi în abordările interne - uneori sterile, derizorii, pline de marasm, cotraproductive şi mai ales antagonice dezideratului „integrării europene” (după unii euro-integrare J).

Fenomenul plafonării cognitive şi transcenderea acestuia
Constat că în anumite domenii publice se manifestă un deficit de tineri tehnicieni (cum ar fi educaţia, mediul, dezvoltarea regională, securitate socială), dar şi o inflaţie de tineri tehnicieni şi experţi (analiză politică, politici economice, integrare europeană şi relaţii internaţionale ş.a.). Este drept că unii sunt cu o specialitate duală sau triplă (cum ar fi cazul meu (politici educaţionale, dezvoltare regională şi analiză politică) şi contra-balansează deficitul existent. Însă, ţin să recunosc că uneori am impresia că mă plafonez, datorită faptului că nu există o concurenţă viabilă. Desigur, plafonarea este atenuată tocmai datorită faptului că fac parte dintr-o şcoală doctorală unde am prilejul să fac schimburi de păreri, argumente şi critici. Dar, mă gândesc la acei colegi care se află izolaţi în mediul sistemic intern. Este vizibilă dependenţa de autoritate (un gen de centralism democratic din zilele noastre), balansarea continuă între putere şi opoziţie, conformismul stării de fapt, concentrarea pe agonie materială şi a funcţiilor guvernamentale etc. Puţini dintre ei o iau alene, pas cu pas, critică cu critică, reflexie cu reflexie, evaluare cu evaluare, acţiune cu acţiune, poziţie cu poziţie ş.a.m.d.
Constatarea depăşeşte conflictul intergeneraţional şi cuprinde lipsa de viziune şi de motivări individuale şi colective. Este vorba despre o izolare socială conştientizată la nivel colectiv. Firul cauzal este cam acesta: cooperarea produce dezvoltare, dezvoltarea produce o instabilitate autoritaristă a puterii, instabilitatea autoritaristă produce democratizare, democratizarea conduce către integrarea europeană. Toate aceste procese presupun dispariţia elitelor actuale (indiferent de domeniu şi de culoare politică) şi instalarea altor elite (nu neapărat tinere). Nu cred că actualele elite vor fi de acord să cedeze aşa de uşor poziţiile. Ori, cu aceştia nu poţi înfăptui dezideratul integrării europene: nu există compatibilitate. Prin urmare, avem nevoie să reinventăm instituţiile – în accepţiunea viitorului Guvern ar însemna instituirea unei revoluţii instituţionale.
Sigur ca nimeni nu va fi de acord să reinventeze instituţiile, nici cel care beneficiază de amărâta de pensie, nici cel care studiază în baza de finanţare bugetară şi nici cel care-şi păzeşte fotoliul guvernamental. Se vrea un stat al bunăstării sociale maximale cu contribuţii individuale minimale. Semn ca societatea este bolnavă, poate rău de tot. Deci, trebuie să căutăm medici şi soluţii viabile de tratament. Unde anume sa îi căutăm?!

Va urma...

Pseudo-metamorfozele PCRM

Azi a avut loc cel de al VI-lea Congres al Partidului Comunistilor din Republica Moldova. Se spera ca spectatorii arenei politice vor avea parte de un spectacol al democratiei si maturitatii politice. Toti asteptau o modificare de abordare, o dezbatere interactiva, o innoire a partidului, o intentie de a propune un model viabil de schimbare la fata pentru celelalte partide politice - mai ales acelor partide care au deja o anumita istorie in spate. Nu a fost sa fie asa.
Dupa mine, am avut parte de un eveniment politic total indepartat de realitatile si aspiratiile propriului electorat. Un congres care traseaza calea spre un esec predestinat - daca se va utiliza un cadru pseodo-democratic, sau un traseu asigurat - daca vor fi maximizate practicile monopoliste si autoritare / dictatoriale.
Datorita TIC am avut prilejul sa urmaresc lucrarile Congresului prin intremediul transmisiunii in direct de pe pagina web a PCRM. Astfel, am incercat sa incropesc citeva consideratii personale asupra acestui eveniment, care va trasa viitorul acestui stat - cel putin pentru viitorii 5 ani de acum in colo.

Reprezintativitatile de vitrina
Discursul presedintelui a scos la iveala o fala nejustificata cu realitatea cotidiana. Daca este sa privim peste toate rapoartele de monitorizare, vom observa ca rezultatele pozitive sunt obtinute prin limitari considerabile. Insa, in raportul sau, care a durat mai mult de ora, presedintele Voronin a incercat sa polemizeze cu opozitia politica, nu tocmai cu cei din 2002-2003, ci cu cei care s-au afirmat mai recent. Polemizarea nu s-a concentrat pe o viziune certa a propriului partid, ci pe o dorinta agonica de a mai ramine la putere.
Mai mult decit atit, cum poti permite organizarea unei asemenea actiuni unde este utilizata ca limba oficiala de lucru limba rusa, care de altfel nici nu este limba oficiala a acestei tari. Din acest punct de analiza, cel al criteriului de limba, trebuie sa inteleg ca PCRM este un partid al reprezentantilor minoritari: rusi, ucraineni, gagauzi si nicidecum moldoveni. In acest context, PCRM trebuie considerat un partid care reprezinta cu precadere intresele vorbitorilor de limba rusa. Limba oficiala a statului a fost utilizata doar in citeva interventii. Iar, în peste 95 % din lucrarile Congresului s-a utilizat o limba rusa, si aceea provinciala, stilcita si moldovenizata. Totodata, imnul Republicii Moldova nu a fost interpretat nici la deschiderea , nici la inchiderea lucrarilor Congresului. In acest caz, cel putin din respect fata de statul pe care-l guverneaza, cum de mai poate avea legitimitatea PCRM de a guverna aceasta tara?
Pe parcursul lucrarilor s-a utilzat mult considerentul ca PCRM este un partid al tinerilor, chiar daca in sala erau prezenti mai multi delegati din categoria de varsta peste 45 de ani. S-a putut observa aspectul electoral al Anului Tineretului. Iar, intr-o asemenea situatie, chiar se poate considera faptul ca aceasta logica este menita pentru a utiliza, prin redirectionare, resurse bugetare pentru presupuse actiuni de tineret, in realitate activitati electorale.
Ceea ce tine de egalitatea de sexe, femeile au fost utilizate la prezidiu doar ca un decor politic. Iar, discursurile unora dintre acestea au fost patetice si fara o incarcatura relevanta pentru mersul lucrurilor.
Raspunsul la intrebari din partea delegatilor a fost evitat pe cit de mult posibil de catre presedintele Voronin. Interventiile delegatilor, practic a fost limitata, iar dezideratul de a asista la o dezbatere politica viabila a fost o miza cu adevarat perdanta.

Good bye Lenin pe moldoveneste
Odata ce a fost dat publicitatii, discutiiile asupra noului program politic al PCRM au consumat multa cerneala, minute la TV si Radio si caractere scrise in mediul virtual. Propunerea unui program reformat face parte din strategia de modernizare a celui mai longeviv partid politic aflat la guvernare in Republica Moldova. L-am citit si eu cu atentie! Consider ca este vorba despre un preambul al unei teze de disertatie pentru un masterand in stiinte politice. Am avut senzatia ca este vorba despre o schita a unei teoretizari despere rolul unui partid comunist intr-o societate a cunoasterii. Insa, confuzia vine de la faptul ca sunt utilizate multe precepte specifice neo-liberalismului, care nu au nimic de a face cu arhaismele mostenite de la defunctul sistem unic-partidar al URSS. Dupa mine, PCRM se lauda cu un program politic care reprezinta traseul catre o pierdere sigura. Putini din delegatii care l-au votat au inteles cau adevarat ce anume au votat. Ma tem ca nici tovarasul Voronin nu a inteles ceea ce a votat. Ma mai tem, ca nici ideologii politici nu isi dau seama la ce anume s-au inhamat si cum vor putea infaptui ceea ce si-au propus.
Mai mult decat atit, fiind o tratare teoretica, acest program politic este neaccesibil publicului larg, adica a simplului alegator. La prima vedere logica este simpla: putini trebuie sa inteleaga faptul ca programul este de fapt o poliloghie unor dogme perisabile. Insa, la o analiza mai atenta unele dintre prevederile acestui document sunt contrare vectorului de integrare europeana, la care si PCRM aspira. Astfel, adevarata pierdere consta in timp si in resurse. Iar, pierderea nu va fi numai a PCRM, dar si a tarii pe care acest partid inca o mai guverneaza.

Morala evenimentului...
Concluzia mea este ca PCRM in continuare ramine a fi o structura politica incorporata in viciile trecutului, fara o posibilitate de a se moderniza si europeniza. Sansa pe care a avut-o, a ratat-o cu buna-stiinta. Astfel, pentru mentinerea la guvernare se anunta o perioada politica specifica dictatorialismului sud-american. Fatalist zicand, electoratul isi merita propria soarta. Optimist fiind, consider ca este o perioada prielnica pentru unele factiuni politice sa-si consolideze pozitiile si sa mizeze pe imbalsamarea PCRM.

Tinerii nu produc, ci consuma

intro
In decursul ultimilor luni mi-am exprimat opinia de mai multe ori asupra aspectului ce tine declararea anului 2008 ca An al Tineretului. Desigur, argumentele vizibile s-au axat pe dimensiunea electorala. Iar, cele ascunse, au tintit modul in care autoritatile guvernamentale (nu se refera numaidecat la cazul MET, care este in acest caz doar executat si nu decident), au conceput o asemenea brambureala de pomana electorala. Este cert ca bani pe capitolul tineret nu sunt si nici nu vor fi. Alocarile bugetare sunt in continuare austere, chiar daca s-au adaugat citeva zecimi din ponderea bugetului inglobat (si asta datorita faptului ca unul dintre tinerii ministeriabili a tras cit de mult posibil de sfoara decizionala).

Plauzibilitatea logicii guvernamentale
„Tinerii nu produc, ci consuma” – asta veti auzi de la cei care elaboreaza si decid bugetele anuale si perspectivele multianuale. Logica bugetara este construita dupa consideretul redistribuirii. Prin urmare, cine produce - acela primeste. Ori, sa fim sinceri, tinerii de azi nici nu au chef de a invata, nici nu au chef de a munci. Acestia doar consuma si chiar se complac in starea in care sunt (nu ma refer la cei care sunt social activi, care de altfel constituie exceptia si nu normalitatea). Asa ca logica guvernamentala este destul de plauzibila pentru situatia actuala a Republicii Moldova: circ si paine. Modern spus, multa - multa distractie si din cind in cind cite niste burse majorate sau niste actiuni finantate.
Insa, daca privim mai atent asupra celor intimplate vom constata ca actualmente Guvernul acorda ceea ce a redirectionat timp de 5 ani. Priviti in urma la aspectul admiterii in institutiile de invatamint superior, priviti la reducerea cheltuielilor pe programe de tineret, la aspectul mobilitatii tinerilor (mai ales in scop de studii) – transport redus interurban sau chiar si libertatea de a emigra in scop de studii, ori la suprareglementarea organizatiilor nationale si locale de tineret. Veti observa lucruri triste si total contradictorii cu declaratiile actuale ale presedintelui Voronin sau ale primului ministru Tarlev. Daca cinci ani in urma politica de tineret din Republica Moldova era considerata a fi una din cele mai eficace si bine tintite din intreg spatiul european, atunci, in prezent, am ajuns sa cersim expertiza de la macedonieni si greci, care de altfel, pe acele timpuri, invatau de la noi. Si acum, si atunci, aceeasi decidenti au guvernat tara. De aceea, nu consider ca se va face ceva coerent si coeziv in acest an calendaristic. Este vorba doar despre o reparatie a actului de guvernare intr-o formula declarativa si festiva. Extrapoland, este vorba despre ceea ce numesc specialistii psihoterapeuti a fi sindromul Stockholm. Iata de ce consider a in capacana a cazut chiar si CNTM-ul de la care se astepata de mult timp ceva concret si nu bilbieli hazardate.

Si partidele politice o dau in laturi
Din cite se poate observa spatiul public al comunitatii civile de tineret este dispersat. Si tocmai asta convine autoritatilor: deoarece niciuna dintre parti nu are capacitatea sa progreseze si sa propuna alternative viabile. Astfel, anul se va consuma cu citeva evenimente de show si citeva adunaturi de tipul stagiilor de deformare si regimentare electorala. Himera se aplica si grupurilor de tineret din partidele politice, care de altfel nici nu au reusit sa-si identifice scopurile si rolurile epistemice in propriile partide. In continuare acestea sunt utilizate in calitate de carne de tun, mai ales in perioadele electorale, iar activistii tineri de partid se multumesc din cind in cind cu niste promisiuni de joburi sau functii in structurile guvernamentale de nivel national sau local. Nu este vorba ca sunt organisme pasive, ci prin natura lor autohtona sunt organisme manipulative.

Care-i solutia si ce trebuie de facut?
Politica de tineret trebuie vazuta printr-o prisma transversala, ceea ce ar schimba radical optica de redistribuire financiara. Ori, aceasta ar insemna ca dimensiunea de tineret, la fel ca si dimensiunea de gen sau de discriminare, trebuie sa patrunda in subsidiarul politicilor sectoriale. Acest lucru este posibil de atins in timp de doi trei ani cu conditia ca unii dintre leaderii de tineret sa se specializeze in diverse domenii sectoriale: economie, fiscalitate, transport, educatie, sanatate, relatiile internationale si integrare europeana, aparare si securitate sociala, energie, mediu ș.a. Specializarea ar insemna studierea asidua a modului in care functioneaza aceste sisteme sectoriale: cine decide si cine executa, disponibilitatea sistemica de a integra dimensiunea de tineret, care ar fi elementele cheie relevante pentru respectivul sector etc. De fapt, acesti insideri ar avea rolul sa dinamizeze situatia in interiorul sectorial. Desigur, efortul este voluntarist si chiar epuizant. Dar, numai asa se poate scapa de intenia de „fraiereala” de catre decidentii sistemici. Urmatorul pas ar consta in crearea unor retele tematice in care sa se dezbata si sa se faca schimb de informatii intra si extra sectoriale. Astfel, se va putea sti ce se intimpla in fiecare sector si ce trebuie de facut. Abia al treilea pas ar consta in elaborarea unei strategii alternative cross-sectoriale pentru definitivarea unei politici viabile de tineret.

Cine-i dispus sa se implice?
Pentru respectarea acestor pasi este nevoie de citiva tineri responsabili, proactivi, motivati si care sa aiba dorinta de propensiune epistemica. Daca se pune problema financiara, atunci pentru asa ceva bani sunt (nu guvernamentali, ci europeni).
Este cert ca pina nu se va forma o masa critica de tineri experti, care sa cerceteze si sa analizeze politica de tineret prin prisma intercalarii cu alte politici, tinerii din Moldova vor fi momiti cu diverse promisiuni electorale si administrative (este vorba de orisicare partid: fie PCRM, fie PPCD, fie PD, fie PL, fie PLD etc.)

Concluzii
In final trebuie sa subliniez faptul ca actuala dezbatere este una extrem de utila si chiar trebuie valorificata prin pozitii clare. Mai intai de toate dezbaterea ni se adreseaza noua, celor tineri si care tin la viitorul Republcii Moldova. In al doilea rind, dezbaterea nu se adreseaza guvernantilor, care administreaza preferintele celor care produc si remit bugetului de stat. In al treilea rind, daca noi nu stim ce vrem, atunci cu atit mai bine pentru guvernanti, pentru remitenti si alti beneficiari bugetari.

Răspunsul meu către un critic furios

Din seria: Anul tineretului în dezbateri.
Episodul 2

Explicație de fundal
În primul rând, se cere o explicație de fundal: intervenția mea are drept scop limitarea oportunismului tematic si politic și concentrarea pe politici publice de tineret (transversale) pe o durată lunga de timp. Pot face acest lucru de oriunde aș fi: de la București, de la Chișinău, de la Bruxelles, de la Budapesta etc., chiar şi din Cucuieţii de Vale (o pseudo localitate de exemplificare – studenţii cu care am onoarea să conlucrez ştiu istoricul locației imaginare). Sa luăm un caz ipotetic. Să presupunem că aș face un masterat în domeniul de politici publice de tineret. Astfel ar trebui să elaborez o disertație focalizată pe politicile publice de tineret din Republica Moldova (schimbare instituțională și formulare de politici). De aceea, pentru a scrie o asemenea disertație, oare trebuie sa-mi cer voie de la Guvernul Republicii Moldova, de la dl. preşedinte Vladimir Voronin, de la bordul CNTM, de la orice organizație de tineret sau chiar de la ex-colegul Marcel Spătaru? Desigur, nicidecum! Am liberatea individuală și academică de a alege orice subiect doresc, având la dispoziţie diverse repere de compatibilitate, comparabilitate și accesibilitate teoretică și practică. Nicidecum nu înseamnă ca pentru expunerea propriului punct de vedere asupra unei decizii publice, numaidecât trebuie să te afirmi și să faci ceva pentru statul respectiv. Este o chestiune tipică post-sovietică și demonstrează că modul de gândire și de acțiune publică (cultură civică și politică) nicidecum nu este participativă, ci una total dependentă.
Reproşul lui Marcel Spătaru mi s-a părut a fi unul de apărare a propriilor opţiuni de viitor casnic. Mai mult decât atât, mi-a adus aminte de o întâmplare recentă care m-a făcut să devin imun la asemenea atitudini „domestice”. La una din prezentările publice ale ultimului document analitic asupra evoluţiei politicilor educaţionale în contextul implementării Planului de Acţiuni UE – RM, o funcționară din Ministerul Educaţiei a procedat la fel ca şi Marcel Spătaru: a utilizat un limbaj sarcastic, steriotipizat şi ameninţător. A fost ceva de genul copy-paste din discursurile tarleviene și voroniene asupra analizelor independente. Deja formându-mi o imunitate la asemenea atitudini şi poziţii, criticile aduse de Marcel Spătaru nu au făcut altceva decât să-mi întărească confirmarea unei ipoteze de analiză despre care voi scrie în posturile următoare, chiar şi în unele comentarii de politici publice (nepublicate în acest blog).

Opțiunea caprei vecinului
Acum depinde despre care capra vorbim. Daca este vorba de o capră schiloabă, nehrănită de câteva luni, uitată de stăpân prin spini și coceni, o capră care abia se ţine pe picioare. Ori, se are în vedere despre o capră dolofană, bine-îngrijită, hrănită și adăpată la timp.
Dacă este să utilizăm metafora caprei vecinului la politicile de tineret autohtone eu vad domeniul politicii de tineret nu în cea de a doua situație, ci în prima situație. Prin urmare, strategia mea nu este de a otrăvi capra vecinului, ci de a o lua și a avea grijă de ea - astfel ca sa devină și aceasta una dolofană, sătulă, să dea mai mult lapte, iar eu să fiu mulțumit şi bucuros de această acţiune.
Prefer să merg mai departe de logica balcanică și să apelez la logica anglo-saxonă. Varianta a treia din introducerea comentariului lui Marcel Spătaru ar fi mai potrivită pentru logica mea. La fel şi în situaţia politicii de tineret din Republica Moldova: dacă vor exista mai multe acţiuni sectoriale, care ar soluţiona cauzalităţi şi nu efecte, atunci am avea o politică eficace, durabilă şi chiar poate eficientă. Altfel, totul se transformă în intervenţii de suprafaţă, care-şi demonstrează mai degrabă efecte nocive asupra sănătăţii sociale a tineretului din Republica Moldova.

- Va urma
Din episodul următor: ce am făcut eu de deţin dreptul de expunere a propriului punct de vedere în domeniul politicii de tineret şi despre bagajul meu de cunoştinte privind CNTM

P.S. La 23 ianuarie 2008, Guvernul a aprobat componenţa nominală a Comisiei Naţionale pentru organizarea acţiunilor consacrate Anului Tineretului. Deci, se înaintează cu paşi de melc, iar capra vecinului tot schiloabă rămâne.

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

Urrrrrraaaaaa, dezbaterea a început!!!

Din seria: Anul tineretului în dezbateri.
Episodul 1

Preliminarii
La sfârșitul anului trecut am postat un cometariu ce ținea de faptul cum președintele Republicii Moldova a declarat anul 2008 ca an tineretului. La prima vedere declararea unui asemenea an este un lucru benefic pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Însă, în realitate este un fapt dăunător din punctul de vedere al coerenței și sustenabilității politicilor publice de tineret. Un alt factor dăunător se referă la utilizarea unor organizații de tineret, inclusiv CNTM (deși această organizație este un perdant colateral), într-o răfuială de politici publice cu miză electorală. Am trimis postarea pe trei grupuri de discuții (cntm-liderism; ONG-MD; MOLDOVAdoc) și doar pe unul dintre ele a fost acceptat (MOLDOVAdoc). Acum sa ne intrebăm de ce unii spun că în realitate societatea civilă din Republica Moldova este plafonată şi fierbe în propriile concepţii limitate despre libertatea, democraţie, participare activă şi responsabilă ş.a. Totuşi, peste câteva zile, postul a fost preluat și publicat de http://www.unimedia.md/ . La început liniște și pace...toți au plecat în vacanță. Dar, de vre-o citeva zile incoace au început să apară comentarii și opinii privind considerentele mele. Unul dintre cel mai furios s-a dovedit a fi Marcel Spătaru (îl cunosc de când umblam cu paiele în cap: când făceam dezbateri - de vre-o 11 ani în urmă), care a publicat un comentariu pe blogul său, într-un stil brand-uit „Marcel Spataru”. Marcel scoate din „puțul gândirii” câteva chestiuni interesante și chiar utile iniţierii unei dezbateri. După aceea, Artur Gurău a publicat un post cu rol de mediere – dealtfel, este o tactică captivantă și lucidă. Artur ne spune pur și simplu „Comentați!”. Desigur, câteva comentarii pe http://www.unimedia.md/ și câteva telefoane (de altmineri, utile). În principiu, mă bucur că postul respectiv a făcut unele ravagii și că dezbaterea a luat foc.

Promisiunile făcute se respectă
Am promis că în 2008 voi dedica ceva timp pentru analiza politicilor publice de tineret din Republica Moldova. In acest sens, am instituit seria „Anul tineretului în dezbateri”, care va avea o periodicitate de doua maxim trei posturi pe lună. Despre politicile de tineret se vorbește mult, se face puțin și se scrie mai nimic. Anul trecut, unul din colegii mei, Tudor Darie, a reușit să elaboreze un mic studiu privind politicile de tineret din Republica Moldova. În domeniul integrării europene (aplicarea Planului de Acțiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova) am mai scris și eu ceva. Consider că este un început bun și că demersul analitic și de expertiză trebuie continuat și chiar avansat într-un demers comprehensiv de cercetare. Au mai lucrat în această direcţie echipe coordonate de Iosif Moldovanu si Liliana Palihovici. Însă, eu nici până în ziua de azi nu am văzut un studiu comprehensiv în care să fie prezentată situația domeniului de tineret din Republica Moldova. Biroul Național de Statistică elaborează anual o serie de rapoarte statistice, câteva organizații au elaborat niște rapoarte privind participarea tinerilor și cam atât, execeptând studiile sectoriale ale unor organizații finaciar-donatoare. Nimic despre tinerii și violența domestică sau violența școlară, despre demersul antreprenorial al tinerilor, despre opțiunile educaționale și profesionale, accesul la servicii informaționale electronice, dialogul intergenerațional, despre echitatea socială în categoria tinerilor, accesibilitatea la servicii educaționale universitare sau secundar-profesionale și multe alte aspecte care sunt fundamentale pentru înfăptuirea unor politici sectoriale. Avem o ditamai Academie de Știinte, care se ocupă cu mii și mii de probleme și consuma bugete imense, și nici până în ziua de azi nu avem ceva concret care sa ne spună despre ceea ce reprezintă tineretul de azi din Republica Moldova. Până atunci, eu nu prefer sa bag mâna in foc si sa afirm că tineretul de azi reprezintă schimbarea politică şi economică a Republicii Moldova. Deja, am câteva exemple relevante care susţin contrariul.

Limbajul de lemn este inevitabil
În principiu, nu voi răspunde acum la provocările lansate. Mai aștept să se adune reacții și comentarii la cele enunțate. La unele provocări deja am dat un răspuns la comentariile de rigoare, altele-și așteaptă rândul. Voi răspunde în stilul meu: cel al limbajului de lemn, care lui Marcel Spătaru îi displace. Este un limbaj specific mediului meu de activitate: academic, didactic și de expertiză. Mai mult decât atât, limbajul utilizat ascunde o perspectivă teoretică (şcoli de gândire şi de acţiune), ceea ce lipseşte cu desăvârşire spaţiului nostru politic, social, cultural etc. şi etc. La fel cum și limbajul lui Marcel îi este specific mediului în care își desfășoară activitatea. Recunosc că alocuri limbajul lui Marcel îmi displace, alteori este chiar foarte relevant și depresiv. Totuși, voi ține cont de aluzia lui Marcel Spătaru și în unele contexte voi utiliza un limbaj mai picant, în altele mai metaforic.
Spre sfârșit, am o sugestie pentru cei care intră în dezbatere: să instituim un gen de regulă prin care să respectăm deontologia și etica unei dezbateri bloggericești și să eliminăm limbajul infect și atacurile la persoana.

Din episdoul următor: explicație de fundal și despre opțiunea caprei vecinului

Poza este creaţia lui Merloz Paris din seria Life in Paris. Seria este accesibilă la ....

După expluzarea diplomaților, preoților, călugărilor - care categorii profesionale urmează?

Zilele acestea presa din România, trezită din mahmureala sărbătorilor, s-a confruntat cu o problema nămeților, care au acoperit o parte considerabilă din România. Pe lângă subiectul politicii zăpezii (responsabilități publice, flexibilitate managerială, răspundere contractuală, cooperare socială ș.a.) s-a întrezărit și subiectul războiului ideologic dintre Republica Moldova și România. De fapt, este impropriu spus război - consider că este ceva de genul: conducerea Republicii Moldova în căutarea atenției din partea conducerii României. În schimb, conducerea României nu atrage o atenție considerabilă, ori așa cum spun uzanțele diplomatice, din motive lesne de înțeles. Răspunsul autorităților de la București ar reprezenta legitimitatea jalbei la casele mai mari împotriva României. Astfel, în căutarea răspunsului mult așteptat, președintele scandalagiu avansează procedura expulzărilor sau interdicțiilor de intrare către anumite categorii profesionale din rândul cetățenilor români care sunt rezidenți în Republica Moldova. Luna trecută diplomați, săptâna trecută călugări, azi o călugăriță și tot așa. Nicu Popescu consideră că această tactică este un gen de putinism moldovenesc în vederea. Eu încerc să avansez considerentul lansat de Nicu, însă rămân în aria punctului de vedere că preluarea practicilor putinsite este una din tacticile de acțiune pentru bătălia electorală din 2009. Și Denis Cenușa a scris ceva legat de acest subiect. S-a întrebat și el exclamativ dacă nu cumva Putin este lider pretutinedi.
În acest context, zilele acestea, după mai multe lecturi privind schimbarea instituțională, mi-am pus următoarea întrebare: care categorii profesionale (cetățeni români, rezidenți în Republica Moldova) urmează a fi expulzate din Republica Moldova? Într-o critică recentă a dlui. Vladimir Voronin în adresa României, enunțată în timpul ultimei sale vizite la Bruxelles, dl. președinte s-a referit la preoți și la studenți, care sunt plătiți de statul român. Prin urmare, logic ar fi ca după diplomați și preoți (inclusiv călugări) ar trebui să urmeze pocinogul pentru profesori, cercetători, artiști, scriitori (inclusiv și cei pensionari), ziariști (presă scrisă, tv și radio), activiști în diverse organizații nonguvernamentale. Mai mult decât atât, cred că în această logică se înscrie și vânătoarea oamenilor de afaceri și a diverșilor reprezentanți ai unor corporații sau firme românești în Republica Moldova. Trebuie să avem puțintică rabdare și să vedem cum vor evolua lucrurile și dacă procesul va fi mai amplificat decât cel din Federația Rusă.
Consider că pentru Republica Moldova, acest tip de demers reprezintă o tactică de propagandă prin care se dorește captarea atenției și obținerea rezultatului scontat, adică a răspunsului similar. Nu voi intra acum în detalii. Poate într-un post ulterior voi scrie despre cui și pentru ce îi servește o asemenea politică a expulzărilor. Însă, cert este că însăși cei care au inițiat acest demers conflictual vor fi însăși victimele acestui proces. Una din vulnerabilitățile unei asemenea tehnici constă în căderea capcanei atenției exagerate, care ar fi și rezultatul captării cumulative a atenției - atât de mult așteptate. De fapt, aici ar fi vorba despre efectul bulgărelui de zăpadă. Cineva aruncă un bulgăraș de zăpadă de pe un deal la vale și începe să fugă înaintea lui. Odată ce înnaitează, bulgărașul adună zăpadă, crește gradual în dimensiuni și-și mărește considerabil viteza. Astfel, mărindu-se, deja bulgărele rade tot ce-i stă în cale, inclusiv și pe cel care l-a lansat. Prin urmare, dacă ceva le scapă strategilor din aparatul prezidențial de la Chișinău, atunci probleme mari (din toata gama problemelor posibile) va avea nu numai președintele, dar și întreaga țară: consecințele pe termen lung pot fi destul de dezastruoase.
Desigur, este nevoie de ceva timp pentru a vedea cât de departe se poate merge în politica expulzărilor și interdicțiilor de intrare și în cât timp se va cumula răspunsul așteptat, și mai alesc cum se va face vizibil un asmenea răspuns însumat.

sursa pozei